Modurile verbului sunt:
- personale (predicative), când verbul își schimbă forma după persoană și număr și formează predicatul prepoziției.
- nepersonale (nepredicative) nu-și schimbă forma după persoană și au alte funcții sintactice, nu aceea de predicat verbal.
A. Indicativul exprimă o acțiune reală sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfectul, viitor propriu-zis, viitor anterior.
Acțiunea exprimată de un verb la imperfect este situată în trecut, față de momentul vorbirii, însă acțiunea e neterminată: învățam, învățai, învăța, învățam, învățați, învățau.
Verbul la perfectul simplu exprimă o acțiune trecută și terminată de curând: vorbii, vorbiși, vorbi, vorbirăm, vorbirăți, vorbiră.
Verbul la perfectul compus exprimă o acțiune trecută și terminată. Semnul distinctiv al perfectului compus este verbul auxiliar “a avea”: am, ai, a, am, ați, au, care precede predicatul verbului de bază (am cântat, ai scris).
Verbul la mai mult ca perfect exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea altei acțiuni trecute:
Ex: Eu învațăsem când ai venit tu. (acțiunea “învățasem” s-a îndeplinit înaintea acțiunii “ai venit”)
Verbul la timpul viitor exprimă o acțiune care se va îndeplini după momentul vorbirii (viitor propriu-zis).
Ex: Voi citi o carte interesantă. (viitor propriu-zis);
Voi fi citit o carte interesantă după ce voi cumpărat-o. (viitor anterior).
B. Conjunctivul exprimă o acțiune posibilă și realizabilă, în două forme temporale:
- prezent: să învăț, să înveți, să învețe;
- perfect: să fi învățat, să fi citi.
Acest mod se construiește cu ajutorul conjuncției să (marcă a modului conjunctiv).
C. Condiționalul-optativ prezintă o acțiune dorită, dar a cărei realizare depinde de o condiție:
- prezent: aș scrie, ai scrie, ar scrie, etc.
- perfect: aș fi scris, ai fi scris, ar fi scris. etc.
Condiționalul-optativ prezent se formează din infinitivul verbului de conjugat și verbul auxiliar “a avea” cu formele: aș, ai, ar, am, ați, ar.
D. Imperativul exprimă o poruncă, un îndemn, o rugăminte, o urare, având forme numai pentru persoana a II-a singular și plural:
- formă afirmativă: singular (scrie tu!), plural (scrieți voi!)
- formă negativă: singular (nu scrie tu!), plural (nu scrieți voi!)
Modurile nepersonale (nepredicative) sunt: infinitivul, gerunziul, participiul și supinul.
– Infinitivul denumește acțiunea în două forme temporale:
- prezent: a face, a scrie, a lucra, a vedea.
- perfect: a fi tăcut, a fi scris, a fi lucrat, a fi văzut.
Modul infinitiv are ca marcă prepoziția “a”, care dispare când infinitivul urmează după verbele “a putea”, “a ști”.
Ex: Nu poți da cât ți se cere. Multe mai știți vorbi.
Infinitivul are două forme:
- formă scurtă: a citi, a scrie, a zice, a face.
- formă lungă: citire, scriere, zicere, facere.
– Geruziul indică împrejurarea în care se petrece acțiunea verbului.
Se formează prin atașarea sufizelor modale “-ând” sau “-ind”, la rădăcina verbului.
Ex: A lucr/a – lucr/ând. A ven/i – ven/ind.
– Participiul indică rezultatul acțiunii, este o formă de bază pentru formarea timpurilor și modurilor compuse la diateza activă, reflexivă și pasivă.
Are valoare adjectivală, când se acordă cu substantivul determinat în gen, număr și caz.
Ex: Cartea citită a fost interesantă.
Are valoare substantivală, când este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un articol proclitic.
Ex: Rănitul s-a vindecat.
Un rănit a fost dus la doctor.
Are valoare adverbială, când determină un verb.
Ex: Noi i-am dorbit deschis.
– Supinul indică scopul acțiunii, destinația și proveniența unui obiect. Se formează din participiul invariabil precedat de o prepoziție simpă sau compusă: de, după, la, pentru, de la.
- scopul acțiunii: Ei au plecat pentru vânat.
- destinația obiectului: Am adus unelte de pescuit.
- proveniența: Fructele sunt de la cules.