Interjecția din limba română

​Interjecției din limba română exprimă:

  • stări fizice și psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!, oh!;
  • imită sunete sau zgomote din natură: poc!, scârț!, chiau!, miau!, fâș!;
  • un îndemn: hai!, cea!, marș!, zât!;
  • o adresare: hei!, măi!, bre!, iacă!, iată!, uite!.

După structură interjecțiile se clasifica în:

a) interjecții simple: ah!, zău!, vai!, of!, oh!.
b) interjecții compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!.

Funcțiile sintactice ale interjecțiilor sunt:

  • subiect: “De-abia se mai aude de departe: cioc-cioc-cioc!” – E. Gârleanu
  • predicat verbal: “Hai și noi la craiul, dragă!” – M. Eminescu
  • nume predicativ: E vai de el!
  • atribut adjectival: Halal om!
  • complement direct: “De câte ori auzeau jart, auzeau și aoleo!” – B. Șt. Delavrancea
  • complement circumstanțial de mod: “Coțofenele s-au abătut pe vârfurile copacilor, strigându-se: caracara-ca! caracara-ca!” – M. Sadoveanu

Observații cu privire la ortografia și punctuația interjecției

După interjecție se pune semnul exclamării sau virgulă, marcând astfel intonația specifică (exclamativă).

Ex: “Măi, vină mai aproape. Hai! vorbi gazda mea către primar.” – C. Hogaș

Interjecțiile compuse din elemente identice și sinonime sau din elemente care formează o unitate se scriu, de obicei, cu cratimă: teleap-teleap, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-lipa, etc.

Dacă interjecția însoțește un substantiv în cazul vocativ, atunci se desparte întregul grup prin virgulă.

Ex: “Măi Zaharie, nu mai ai tu vreo poștă de cele pe undeva?” – I. Creangă

Interjecția “ia” urmată de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un semn de punctuație.

Ex: “Ia luați de ici oameni buni, oleacă de must nou…” – M. Sadoveanu

Lasă un comentariu