Câteva exemple cu locuțiuni verbale din limba română: a-i părea rau (a regreta), a da ajutor (a ajuta), a se lua la harță (a se certa), a-și aduce aminte (a-și aminti).
Locuțiunile verbale sunt alcătuite din:
a) verb și determinări substantivale: a-și da sufletul (a muri), a-și băga mințile în cap (a se cuminți), a ajunge la sapă de lemn (a sărăci), a da de veste (a înștiința).
b) verb cu determinări între care apare și un pronume cu valoare neutră: a o lua la fugă (a fugi), a o scălda (a răspunde evaziv).
c) verb și numeral: a da pe din două (înjumătăți).
d) verb și adverb sau locuțiune adverbială: a da de-a dura (a rostogoli), a se da huța (a se legăna).
Verbul care intră în componența locuțiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul, numărul și persoana acțiunii, iar celălalt cuvânt (substantiv, numeral, adverb) dă, de obicei, sensul locuțiunii.
Când, în analiză gramaticală, se întâlnesc locuțiuni verbale, trebuie știut că funcția sintactică a acestora este de predicat verbal și că analiza morfologică nu i se aplică decât verbului.
Verbele care intră în structura locuțiunii verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a băga, etc.) sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Există locuțiuni care sunt echivalente cu un verb însoțit de o complinire: a băga de seamă (a observa, a fi atent), a băga în seama (a acorda atenție).
Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locuțiunile verbale pot avea complemente directe, indirecte sau circumstanțiale și pot fi complinite chiar prin propoziții întregi.
Ex: Adu-ți aminte ce ai spus.
Bagă de seamă ce vorbești.
Concludent este faptul că între elementele componente ale locuțiunilor verbale pot fi intercalate alte părți de vorbire
Ex: Îi lua pe toți la rost.
Își bate foarte rău joc de el.
Sta adeseori de vorbă cu prietenul său.