Imaginea generală asupra locuțiunilor trebuie întregită cu unele detalii referitoare la așa-numitele locuțiuni adverbiale cu funcție sintactică de predicat.
Aceste locuțiuni adverbiale predicative exprimă siguranța, necesitatea și probabilitatea.
Ele sunt: de prisos, cu siguranță, fără îndoială, de bună seamă, fără doar și poate, etc.
Pentru ca acestea să constituie singure predicatul unei regente și să aibă drept subordonată o propoziție subiectivă, este necesar să fie urmate de conjuncția că ori să (în cazul locuțiunii adverbiale “de prisos” ).
Ex: Cu siguranță 1/ că vor întârzia. 2/
De prisos 1/ să continuăm. 2/
Ori de câte ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locuțiuni adverbiale predicative, el poate fi, după împrejurări, nominal sau verbal.
Se consideră că dacă o astfel de locuțiune adverbială poate admite pe lângă ea verbul copulativ a fi, atunci formează un predicat nominal.
Când locuțiunea adverbială nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comportă ca un predicat verbal.
Ex: Fără doar și poate 1/ că timpul va șterge acele amintiri. 2/ (împreună cu verbul copulativ a fi subînțeles alcătuiește predicat nominal)
Să se compare construcțiile paralele:
De prisos 1/ să muncești. 2/
E de prisos 1/ să muncești. 2/