Pronumele relativ

​Pronumele relativ se deosebește însă de conjuncții prin faptul că îndeplinește în propoziția pe care o introduce o anumită funcție sintactică, în timp ce conjuncția nu este decât un element introductiv al propoziției subordonate, lipsit de funcție sintactică.

Formele pronumelui relativ sunt: “care, cine, ce, ceea ce, cât, câtă, câți, câte

Pronumele relativ “cine se referă la ființe, “care” și “ce” se pot referi atât la ființe cât și la lucruri, iar “cât” se referă la cantitatea obiectelor.

Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atât propoziții în relația cu un substantiv (propoziții atributive), cât și propoziții în relație cu un verb.

Funcția sintactică a pronumelui relativ care introduce o propoziție atributivă se poate recunoaște ușor înlocuind pronumele cu substantivul din regentă al cărui loc îl ține, la cazul pronumelui:

  • subiect: Am apreciat eleva 1/ care se pregătește temeinic. 2/
  • nume predicativ: Nu știam 1/ care este rezultatul concursului. 2/
  • atribut pronominal genitival: El s-a așezat lângă o fântână 1/ a cărei apă se scurgea. 2/
  • complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decât frații lui 1/ pe care i-a lovit. 2/
  • complement indirect (în acuzativ): Am citit cartea 1/ despre care mi-ai vorbit. 2/
  • complement indirect (în dativ): El a chemat elevul 1/ căruia i-a dat caietul. 2/
  • complement circumstanțial de loc: Admiram munții 1/ spre care ne îndreptam pașii. 2/
  • complement circumstanțial de timp: Mi-am amintit ziua 1/ în care am primit vestea. 2/
  • complement circumstanțial de cauză: Știam 1/ din cauza căruia m-am supărat. 2/

Pronumele relativ care la cazul genitiv așesat la începutul propoziției este atribut al substantivului și este precedat de articolul posesiv:

Am curățit pomul 1/ ale cărui ramuri s-au uscat. 2/

pomul – masculin singulat;
ale – femini plural;
cărui – masculin singular;
ramuri – feminin plural.

Pronumele relativ se acordă în gen și număr cu substantivul înlocuit din propoziția regentă (pomul), iar articolul posesiv (ale) se acordă în gen și număr cu substantivul determinat din propoziția subordonată aflat la dreapta (ramuri).

Însoțind un substantiv, pronumele relative care, ce, cât, câtă, câți, câte se acordă cu acesta în gen, număr și caz și au funcție sintactică de atribut adjectival:

A cumpărat 1/ carte carte i-a plăcut. 2/
Am aflat 1/ ce elev întârzie. 2/
Ei au luat 1/ câte flori au dorit. 2/

Lasă un comentariu