Model de analiză pentru pronume

Se dă următorul text:

Peste gâtul încordat al calului, cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. Îndărătul ei un ceas a bătut și tot soiul de oameni au început să roiască spre vechile curți unde ținea el sfat odata.” D. Anghel

lui – pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numărul singular, cazul genitiv, funcție sintactică de atribut pronominal genitival;

dimprejurul lui – pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numărul singular, cazul genitiv, precedat de prepoziția compusă “dimprejurul”, funcție sintactică de atribut pronominal prepozițional;

îndărătul ei – pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numărul singular, cazul genitiv, precedat de prepoziția “îndărătul”, funcție sintactică de complement circumstanțial de loc;

el – pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numărul singular, cazul nominativ, funcție sintactică de subiect.

Se dă alt text spre analiză pentru pronumele din limba română:

Și stepa toată împrejur
La strigătu-mi va răsări
Cu dânsa slobod m-oi iubi,
Uitând de oasele-ți pustii…
” – I Pillat

mi – pronume personal, persoana I, numărul singular, cazul dativ posesiv, formă neaccentuată, funcție sintactică de atribut pronominal;

cu dânsa – pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numărul singular, cazul acuzativ, precedat de prepoziția simplă “cu”, funcție sintactică de complement indirect;

ți – pronume personal, persoana a II-a, numărul singular, cazul dativ posesiv (oasele tale), formă neaccentuată, funcție sintactică de atribut pronominal.

Lasă un comentariu