Interjecția din limba română
Interjecția este partea de vorbire neflexibilă cu intonație specifică (exclamativă) care exprima stări fizice, imită sunete sau zgomote din natură, un îndemn sau o adresare.
Articol scris in data de: February 10, 2020 în categoria: Interjecția
Interjecției din limba română exprimă:
- stări fizice și psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!, oh!;
- imită sunete sau zgomote din natură: poc!, scârț!, chiau!, miau!, fâș!;
- un îndemn: hai!, cea!, marș!, zât!;
- o adresare: hei!, măi!, bre!, iacă!, iată!, uite!.
După structură interjecțiile se clasifica în:
a) interjecții simple: ah!, zău!, vai!, of!, oh!.
b) interjecții compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!.
Funcțiile sintactice ale interjecțiilor sunt:
- subiect: “De-abia se mai aude de departe: cioc-cioc-cioc!” - E. Gârleanu
- predicat verbal: “Hai și noi la craiul, dragă!” - M. Eminescu
- nume predicativ: E vai de el!
- atribut adjectival: Halal om!
- complement direct: “De câte ori auzeau jart, auzeau și aoleo!” - B. Șt. Delavrancea
- complement circumstanțial de mod: “Coțofenele s-au abătut pe vârfurile copacilor, strigându-se: caracara-ca! caracara-ca!” - M. Sadoveanu
Observații cu privire la ortografia și punctuația interjecției
După interjecție se pune semnul exclamării sau virgulă, marcând astfel intonația specifică (exclamativă).
Ex: “- Măi, vină mai aproape. Hai! vorbi gazda mea către primar.” - C. Hogaș
Interjecțiile compuse din elemente identice și sinonime sau din elemente care formează o unitate se scriu, de obicei, cu cratimă: teleap-teleap, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-lipa, etc.
Dacă interjecția însoțește un substantiv în cazul vocativ, atunci se desparte întregul grup prin virgulă.
Ex: “- Măi Zaharie, nu mai ai tu vreo poștă de cele pe undeva?” - I. Creangă
Interjecția “ia” urmată de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un semn de punctuație.
Ex: “Ia luați de ici oameni buni, oleacă de must nou…” - M. Sadoveanu